Breaking news:

Păreri PEFOC – la ce trebuie să fim atenți atunci când ne cumpărăm un șemineu?

Indiferent dacă îți dorești să-ți cumperi un model premium sau un semineu ieftin, aceste dispozitive de încălzire spectaculoase, vor ridica multe sprâncene de uimire și admirația tuturor celor care îți vor călca pragul casei, învăluite în misterul și căldura focului pe lemne. Și pentru că reprezintă un element atât de special, cu toții ni-l dorim în living, dar nu la fel de mulți știm cum trebuie ales un astfel de dispozitiv termic alternativ.

Așa că, astăzi am apelat la ajutorul meșterilor sibieni de la PEFOC, recomandați de cele peste două decenii de activitate în comercializarea și montajul profesional al tuturor soluțiilor termice neconvenționale, să ne ajute cu o serie de recomandări, dar și câteva aspecte de luat în calcul atunci când ne-am hotărât să cumpărăm un șemineu.

Puterea focarului de șemineu
Primul lucru pe care ar fi bine să-l iei în considerare este faptul că focarul trebuie ales în funcție de dimensiunea spațiului de încălzit. Dacă vrei să încălzești 80-100 mp, atunci, un focar de 10 kW este chiar potrivit, dar dacă ai o încăpere mai mare de încălzit, atunci se va calcula exact raportul dintre spațiu și puterea focarului.

Cel mai bine este să întrebi un specialist despre puterea pe care trebuie să o aibă un focar pentru a încălzi o cameră sau mai multe din casa ta. Acesta te va ajuta să alegi și soluția potrivită de evacuare, fie că vorbim despre un coș de fum din cărămidă, un coș de fum ceramic sau fie un cos fum inox de calitate premium.

Calitatea focarului de șemineu
Calitatea unui focar de șemineu este condiționată în primul rând, de grosimea fontei sau a oțelului din care este produs (pentru asta este necesar să cunoști care este greutatea totală a focarului), raportată la dimensiunea focarului (deschiderea lui). De obicei, focarele mai ieftine au stratul de fontă foarte subțire, de aceea pot apărea tot felul de probleme.

Dacă în momentul când alegem un focar șemineu se face rabat la calitate, trebuie să ne așteptăm ca acesta să încălzească mai puțin decât un focar calitativ. Iar unul calitativ este prelucrat cu vopsea ecologică, termorezistentă până la 600º C este fabricat din oțel curat sau oțel și fontă, de o grosime de peste 8 mm. De asemenea, accesoriile focarului, cum ar fi: mânerul detașabil, suportul de susținere a ramei, design-ul ușii, definesc înalta calitate.

Design-ul focarului
În funcție de locul în care amplasezi șemineul, de dimensiunea acelui spațiu, de suma pe care vrei s-o investești într-un focar, poți alege și design-ul acestuia. Cei de la Alego.ro îți recomandă un focar simplu, cu sticlă dreaptă, dacă aloci un buget redus, sau un focar mai performant, atipic, pentru un buget mai mare. În acest sens, poți alege un focar cu sticlă pe dreapta sau pe stânga, cu sticlă pe colț, unul de tip tunel sau cu deschidere verticală.

Aceste aspecte sunt esențiale în alegerea șemineului potrivit, dar mai există, desigur, și alte detalii ce trebuie discutate cu un specialist, iar cei de la Pefoc sunt mereu gata să îți răspundă la orice intrebare legata de universul fascinant al soluțiilor termice alternative.

Cu un singur click pe site-ul oficial pefoc.ro primești acces la peste 9000 de produse și accesorii termice, șeminee pe lemne, pe gaz sau peleți, șeminee decorative electrice sau cu bioethanol, coșuri de fum profesionale, sobe rustice, dar și modele unicat de gratar gradina premium sau economice, atente cu bugetul fiecăruia. Sub sloganul “noi facem tot, tu pui pe foc” meșterii sibieni îți asigură tot ce ai nevoie pentru ca locuința ta să devină un sanctuar sigur al căldurii și confortului la superlativ!

Recent

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare,...

Accident grav după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Trei persoane rănite (foto)

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă seara...
spot_img

Nu rata

FOTO / VIDEO: Cinci morți pe DN1F, Satu Mare – Cluj. Impact între două camioane și un autoturism

Un accident rutier de o gravitate extremă s-a produs în această dimineață, 30 martie, în jurul orei 08:00, pe DN1F, în zona localității Sânpaul....

Rețea de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism destructurată de ofițerii de la crimă organizată. Victimele practicau prostituția în Germania (video)

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr,...

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.