Breaking news:

Bărbat găsit pe marginea drumului, cu arsuri de gradul III pe 75% din suprafața corporală, la intrare într-o localitate din Bistrița-Năsăud

Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița a preluat duminică seara, la intrarea în localitatea Budacu de Jos, un bărbat în vârstă de 30 de ani cu arsuri de gradul III pe aproximativ 75% din suprafața corporală. 

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, bărbatul a necesitat intubare și îngrijire specifică și a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

La locul incidentului au intervenit și polițiștii.

„A fost sesizat prin 112 faptul că la intrarea în localitatea Budacu de Jos se află o persoană căzută.

Echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat că persoana în cauză prezintă arsuri, aceasta fiind preluată și transportată la spital. 

În urma primelor verificări efectuate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 30 de ani, din Poiana Mare, județul Dolj. 

Cercetările în acest caz sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Se pare că bărbatul s-ar fi autoincendiat, în condițiile în care în apropiere a fost găsită o canistră cu combustibil. 

sursa: realitateadebistrita.net

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.