Breaking news:

Accident grav între localitățile Viișoara și Triteni Colonie! Impact între un microbuz și o mașină (FOTO)

Două autospeciale, un echipaj SMURD și trei SAJ au intervenit în această dimineață pentru a gestiona urmările unui accident rutier produs în jurul orei 04.40.

Salvatorii au găsit la fața locului un microbuz și un autoturism avariate, în care se aflau persoane blocate și încarcerate.


„Pompierii au acționat cu utilajele hidraulice pentru a tăia și departa elementele de caroserie ale autoturismului, care erau contorsionate peste un bărbat care prezenta multiple traumatisme severe.


Acesta a fost extras din autoturism cu echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite și a fost transportat de un echipaj SAJ la spital pentru îngrijiri de specialitate. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, era conștient și cooperant în momentul plecării către unitatea spitalicească.


Pompierii au ajutat la evacuarea a patru persoane din microbuz, care prezentau afecțiuni ușoare. La fața locului, suplimentar față de bărbatul descarcerat, au fost consultate șase persoane care au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate.

Acestea prezentau la evaluarea primară afecțiuni ușoare sau agitație psihomotorie”, a transmis ISU CLUJ.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.