Breaking news:

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare,...

Accident grav după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Trei persoane rănite (foto)

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă seara...

Incendiu la o casă în Buneşti Proprietarul a suferit arsuri şi a ajuns la spital (VIDEO)

Un incendiu violent a cuprins seara trecută o casă de locuit din localitatea Bunești, comună Mintiu Gherlii.

Alerta a fost dată, în jurul orei 19.30, iar la fața locului au fost dislocate două autospeciale și un echipaj SMURD, din cadrul detașamentului de pompieri Dej, precum și o autospecială din cadrul SVSU Gherla.

„Salvatorii SMURD au acordat asistență medicală de urgență unui bărbat, în vârstă de aproximativ 65 de ani, care a fost transportat la spital cu arsuri la nivelul capului și spatelui, pe aproximativ 15% din suprafața corpului, bărbatul fiind conștient și cooperant.

În momentul sosirii pompierilor, flăcările se manifestau generalizat la întreaga locuință, respectiv parter și acoperiș.

Intervenția pentru stingerea focarelor incendiului și pentru înlăturarea efectelor negative a durat două ore, iar cercetările preliminare au stabilit că focul a pornit de la jarul aprins căzut din sobă”, a transmis ISU Cluj.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F638228379972690%2Fvideos%2F369150897712627%2F&show_text=true&width=560

Recent

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare,...

Accident grav după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Trei persoane rănite (foto)

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă seara...

Le ascundeau pe malul Someșului – Un român și un italian săltați pentru trafic de droguri de mari risc (foto)

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj -...
spot_img

Nu rata

Rețea de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism destructurată de ofițerii de la crimă organizată. Victimele practicau prostituția în Germania (video)

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr,...

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul...

Accident grav după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Trei persoane rănite (foto)

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă seara la un accident rutier petrecut pe raza localității Sânmărghita, în comuna Mica. La fața locului s-au...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.