Unităţi de învăţământ din Dej şi Mintiu Gherlii închise din cauza numărului ridicat de infectări cu COVID-19

0
66

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a aprobat aseară câteva modificări de scenarii privind funcționarea unităților de învățământ din județ, ca urmare a schimbării situației epidemiologice, la propunerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj și cu avizul Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj. 

Astfel, unitățile de învățământ din comuna Aghireșu intră de mâine, 23.09.2020, pe scenariul 1 de funcționare, iar unitățile de învățământ din comuna Mintiu Gherlii trec pe scenariul 3, ca urmare a depășirii ratei de incidență de 3 cazuri la mia de locuitori. 

Alte două unități de învățământ din municipiile Dej și Turda, vor funcționa după scenarii modificate: școala Postliceală „Louis Pasteur” Dej trece la scenariul 3 de funcționare, iar Grădinița cu Program Prelungit „Prichindelul Isteț” Turda, trece la scenariul 1.  

După ultima hotărâre a CJSU Cluj, 8 unități de învățământ preuniversitar din județ funcționează pe scenariul 3.

Evoluția epidemiologică la nivelul județului va fi evaluată constant de autorități, iar modificarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ, precum și alte măsuri necesare pentru reducerea riscului de îmbolnăvire în rândul comunității, vor fi luate imediat ce situația o va impune.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.