Breaking news:

Pași concreți pentru extinderea alimentării cu apă în șapte noi comune clujene

A fost semnată aautorizația de construire pentru executarea lucrărilor de extindere a alimentării cu apă în comunele Așchileu, Bonțida, Chinteni, Ceanu Mare, Cojocna, Iclod și Vultureni.

            Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ceea ce urmărim constant este ca prin intermediul investițiilor pe care le derulăm să contribuim la creșterea calității vieții clujenilor și la reducerea decalajelor de dezvoltare dintre mediul urban și cel rural. Cu ajutorul fondurilor europene, locuitorii acestor comune vor beneficia în curând de o apă de cea mai bună calitate”.

În valoare totală de 37.215.734 lei, investiția presupune realizarea de noi rețele de aducțiune cu o lungime totală de 22,64 km, rețele noi de distribuție în lungime de 75,21 km, opt rezervoare noi, patru noi stații de clorinare și două stații de pompare. De asemenea, proiectul vizează realizarea și montarea vanelor în cămine, execuția hidranților subterani pentru stingerea incendiilor, branșamente la consumatori, precum și reabilitarea unui rezervor și a unei stații de pompare a apei potabile.

Lucrările vor fi executate în cadrul contractului de lucrări numărul 11 din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”, proiect cu finanțare europeană în valoare de 355,6 milioane de euro câștigat de către Compania de Apă „Someș” S.A. la finele anului 2018.

Recent

Comisia de Apărare AUR: Miliardele pentru înzestrarea Armatei trebuie să susțină și industria românească

Partidul AUR consideră că Planul de Înzestrare a Armatei...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Comisia de Apărare AUR: Miliardele pentru înzestrarea Armatei trebuie să susțină și industria românească

Partidul AUR consideră că Planul de Înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027–2036, aprobat de CSAT, ridică întrebări serioase cu privire la realismul financiar...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.