O autospecială pentru stingerea incendiilor a fost alertată în această dimineață, în jurul orei 5.20, pentru a lichida flăcările care au cuprins un local (bar) de pe strada Gelu din municipiul Gherla.
Focul a cuprins un aparat de răcit băuturi și un obiect de mobilier zi a fost controlat în scurt timp de către echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al primăriei municipiului Gherla, care a fost alertat pentru aasigura prima intervenție.
Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar cercetările preliminare au stabilit că incendiul a pornit de la o defecțiune a aparatului electric.