Un accident rutier în urma căruia şoferul autoturismului a ajuns într-un stâlp a avut loc la Cluj, momentul impactului fiind surprins de o cameră de bord din Florești.
Accidentul s-a produs când conducătorul autovehiculului pierdut controlul volanului, după ce a intrat într-o depășire periculoasă pe strada Avram Iancu din Florești, potrivit monitorulcj.ro.
Mașina s-a izbit de un stâlp de pe marginea carosabilului, iar șoferul a scăpat fără zgârieturi.
Impactul a fost surprins de camera de bord a unei mașini aflate în proximitate, iar imaginile au fost postate pe rețelele de socializare.