Breaking news:

Pentru unii nu există CARANTINĂ: bărbat beat şi fără permis, prins la volanul unei maşini neînmatriculate

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au reținut ieri pentru 24 de ore un bărbat cercetat pentru comiterea unor infracțiuni rutiere.

În fapt, la data de 20 aprilie, în jurul orei 20.00, poliţiştii l-au depistat pe bărbatul de 36 ani, din comuna Tritenii de Jos, în timp ce se deplasa pe DJ 151C, în localitatea Tritenii de Sus, cu un autoturism neînmatriculat, fără a deține permis de conducere.

Totodată, acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii l-au testat pe cel în cauză cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza celor constatate, conducătorul auto a fost condus la o unitatea medicală în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Recent

spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea în Gherla dinspre Bunești, pe varianta ocolitoare.. Conform IPJ Cluj accidentul s-a petrecut în jurul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.