Ce măsuri s-au luat la Penitenciarul Gherla pentru prevenirea răspândirii coronavirusului

0
45

Administrația Penitenciarului Gherla întreprinde, începând cu data de 24 februarie, demersuri cu caracter de prevenție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 în rândul persoanelor private de libertate și al personalului.

Astfel, prin promovarea directivelor de la nivel național, unitatea de detenție a implementat, progresiv, măsuri de limitare a interacțiunii persoanelor custodiate cu exteriorul, în paralel cu intensificarea măsurilor igienico-sanitare, de protecție personală și de informare/conștientizare.

Astfel, în prezent, în completarea măsurilor de primă urgență, cu caracter preventiv impuse prin Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, nr. 195/16.03.2020, art. 47 (pe durata stării de urgență, în executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate, se suspendă: exercitarea dreptului de a primi vizite, exercitarea dreptului la vizită intimă, exercitarea dreptului de a primi bunuri prin sectorul vizită, cât și recompensele constând în permisiunea de ieșire din penitenciar), unitatea de detenție îndeplinește:

  • Măsuri de igienizare/dezinfectare zilnică și ori de câte ori este nevoie a spațiilor și mijloacelor de transport;
  • Asigurarea, la nivel maximal, a materialelor igienico-sanitare distribuite persoanelor private de libertate și cadrelor, pentru uz personal și spații;
  • Asigurarea, distribuirea și utilizarea materialelor de protecție (mască și mănuși) către/de către persoanele private de libertate și angajații unității, în situațiile care impun interacțiune directă (procedura încarcerării persoanelor nou depuse, prezentarea persoanelor private de libertate la unități spitalicești din rețeaua sanitară publică etc.)
  • Triaj epidemiologic pentru persoanele nou depuse și personalul angajat, precum și monitorizarea stării de sănătate a tuturor persoanelor custodiate;
  • Măsuri de informare/conștientizare cu privire la necesitatea respectării indicațiilor igienico-sanitare (spălarea mâinilor, dezinfectarea suprafețelor) și, implicit, cu privire la riscurile asociate nerespectării acestora;
  • Cooperare permanentă cu instituțiile abilitate în gestionarea problematicii SARS-CoV-2 la nivel județean și național, astfel încât Penitenciarul să respecte conduita preventivă impusă de factorii decidenți.

Dat fiind caracterul restrictiv al măsurilor care presupun suspendarea interacțiunii cu mediul exterior, precizăm că sistemul penitenciar asigură compensarea și extinderea posibilităților de a susține dialogul, schimbul de informații și suportul afectiv dintre persoanele private de libertate și mediul de suport, promovarea acestei componente fiind esențială în menținerea unui tonus psihic corespunzător. În context, Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, nr. 195/16.03.2020, art. 47 a prevăzut majorarea duratei și numărului convorbirilor telefonice la care au dreptul persoanele custodiate, precum și extinderea posibilităților de a accesa comunicările on-line, ca alternativă la vizită. Totodată, unitatea de detenție a prelungit, în vederea susținerii accesului la informații, programul de difuzare a semnalului TV, cu 2 ore.

Prin aspectele anterior evidențiate, administrația Penitenciarului Gherla urmărește informarea corectă și promptă a publicului cu privire la măsurile de prevenție adoptate la nivel instituțional, cu precădere în contextul riscurilor ridicate de situația epidemiologică de la nivel județean,  vine în sprijinul aparținătorilor persoanelor private de libertate și valorifică efortul depus în vederea protejării persoanelor custodiate, personalului și membrilor societății civile.

Comenteaza cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.