Polițiștii clujeni efectuează investigații pentru identificarea unei conducătoare auto care a fost implicată într-un accident rutier.
Imediat după producerea accidentului, femeia s-ar fi oprit și ar fi discutat cu persoana accidentată, însă ulterior nu s-a mai prezentat la unitatea de poliție.
La data de 22 martie, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că, la data de 21 martie, în jurul orei 21.30, în comuna Florești, pe strada Eroilor, s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia o tânără care se angajase în traversarea regulamentară a străzii a fost accidentată de un autoturism de mici dimensiuni, de culoare închisă.
În prezent, polițiștii din cadrul Poliției muncipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier efectuează investigații în vederea stabilirii identității conducătoarei auto.
Cei care pot oferi informații utile în acest sens, sunt rugați să apeleze numărul de urgență 112 pentru a veni în sprijinul celor care instrumentează cazul.