Breaking news:

Accident în judeţul Cluj! Impact între un tren, un TIR şi un autoturism (FOTO)

Un accident rutier a avut loc, în această după-masă, în localitatea Bologa, între Cluj-Napoca şi Oradea.

Şoferul unui TIR care se deplasa spre Oradea a pierdut controlul volanului într-o curbă, a intrat în coliziune cu un autoturism, a rupt un parapet şi a intrat pe calea ferată unde a fost lovit de un tren.

Conducătorul unui ansamblu de vehicule se deplasa pe DN1E60 înspre Oradea, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum,  într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasă din sensul opus. În urma impactului ansamblul de vehicule a ajuns pe calea ferată.  

După aproximativ 10 minute, conducătorul ansamblului de vehicule s-a urcat în cabina tirului, moment în care cabina a fost lovită de trenul inter regio ce se deplasa înspre Cluj-Napoca rezultând rănirea conducătorului tirului.

Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a unui pasager din autoturism. 

Traficul se desfășoară alternativ„, a transmis IPJ Cluj.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.