ACTUALIZARE : Rezultatele analizelor de laborator au indicat o îmbibație alcoolică sub 0,80 mg/l alcool pur în sânge, sub limita prevăzută de Codul penal ca fiind infracțiune. Prin urmare, față de polițist vor fi dispuse măsuri de sancționare contravențională.
De asemenea, verificările pe linie disciplinară continuă.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a declarat, în nenumărate rânduri, toleranță zero față de consumul de alcool la volan, iar de fiecare dată au fost luate măsuri dure în asemenea cazuri, prin urmare, și în situația dată vor fi luate măsuri ferme, cu atât mai mult cu cât persoana în cauză are calitatea de polițist, organ de aplicare a legii, care veghează respectarea acesteia.
Şeful Poliţiei din Câmpia Turzii a fost prins beat la volan! Comandantul mirosea puternic a alcool, când fost oprit în trafic, în timpul unei razii organizate chiar de subalternii săi, spun oamenii prezenţi la faţa locului. Şeful poliţiei a refuzat să fie supus probei cu etilotestul şi a fost dus la spital pentru a i se recolta probe de sânge.
Pe o stradă din oraș a fost tras pe dreapta de un filtru al polițiștilor din Cluj Napoca veniți la Câmpia Turzii pentru a depista șoferii băuți la volan. În momentul în care agențîi au vrut să îl supună pe șeful poliției testării cu aparatul etilotest acesta a refuzat. Polițiștii l-au dus pe acesta la spitalul din Câmpia Turzii pentru a-i preleva probe de sânge.
Dacă testarea cu aparatul etilotest poate fi refuzată, prelevarea probelor biologice este obligatorie, în caz contrar cel care refuză se alege cu dosar penal. Comandantul poliției a acceptat să îi fie prelevate două probe de sânge la interval de o oră, însă rezultatul de la IML, acolo unde vor fi trimise aceste probe se vă afla abia în câteva zile sau chiar o săptămână.
Oricum incidentul nu a decurs așa cum se întâmplă de obicei, s-a creat puțin agitație printre polițiștii de aici, astfel că la spital atunci când i-au fost prelevate probele a venit chiar șeful biroului rutier de la Cluj pt a supraveghea întreaga operațiune. Deși martorii spun că polițistul mirosea a alcool doar rezultatul probelor biologice va stabili dacă acesta s-a urcat beat la volan sau nu. (Sursa: Antena3.ro)
Comunicatul IPJ Cluj:
„La data de 9 ianuarie, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene, au depistat un conducător auto de 50 de ani, din Câmpia Turzii, în privința căruia exista suspiciunea că s-ar afla sub influența alcoolului.
Acesta a fost depistat conducând un autoturism pe strada Laminoriștilor (DN15-E60) din Câmpia Turzii.
Bărbatului i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul alcooltest, însă din motive medicale a refuzat. Prin urmare, acesta a fost condus la unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenței/inexistenței alcoolemiei în sânge.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal.
Întrucât persoana în cauză are calitatea de polițist, în paralel se efectuează o anchetă internă, conducerea inspectoratului dispunând cercetarea disciplinarea a acestuia.”
foto: paginadetransilvania.ro.