Breaking news:

Şoferii de autobuze şcolare instruiţi de poliţiştii clujeni, înaintea începerii anului şcolar (FOTO)

În contextul apropierii noului an școlar, astăzi, 4 septembrie, polițiștii rutieri şi cei de la prevenirea criminalităţii au desfășurat o acțiune de instruire a conducătorilor de vehicule destinate transportului de elevi, cu accent pe respectarea regulilor de circulație, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră a copiilor.

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Cluj au accentuat importanța măsurilor de siguranță pentru prevenirea accidentelor rutiere, respectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii microbuzelor şcolare, dar şi a respectării de către copii a regulilor de siguranţă în timpul transportului.

În cadrul întâlnirii, polițiștii rutieri au verificat documentele conducătorilor auto dar şi pe cele ale microbuzelor şcolare. De asemenea, un accent deosebit a fost pus pe respectarea destinaţiei pentru care au fost repartizate aceste vehicule, dar şi a numărului de persoane ce sunt transportate, astfel încât să nu fie neconcordanțe între numărul de locuri prevăzute și numărul de persoane transportate efectiv.

Nu în ultimul rând, până la începerea anului şcolar, polițiștii vor verifica semnalizarea rutieră din zona unităților de învățământ, pentru a se asigura de buna vizibilitate a acesteia. În situația în care vor fi constatate nereguli, polițiștii vor aduce la cunoștința administratorului drumului public și vor solicita acestuia remedierea lor, în regim de urgență.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.