Breaking news:

Bărbat din Dej urmărit în trafic de poliţişti! Oamenii legii au tras cu arma

La data de 7 iulie, în jurul orei 08.50, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Cluj au depistat un bărbat de 34 de ani, din municipiul Dej, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Muncii din municipiul Cluj-Napoca, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În fapt, bărbatul a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al poliţiştilor, fiind urmărit de echipajele de poliţie până pe raza localităţii Apahida, unde a abandonat autoturismul încercând să fugă pe jos. Bărbatul a fost somat să se oprească, fiind executat și un foc de armă în plan vertical.

Acesta a fost prins și imobilizat în scurt timp de către polițiști.

În urma testării cu aparatul etilotest a reieşit faptul că acesta avea o concentraţie alcoolică de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

La expirarea reţinerii, bărbatul va fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

Recent

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin...

O femeie a murit după ce a fost acroșat de o mașina pe centura ocolitoare a Gherlei (galerie foto)

O femeie și-a pierdut viața luni dimineața, la intrarea...
spot_img

Nu rata

Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj

Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea...

VIDEO: Șantaj, camată, distrugere, influențarea declaraților – percheziții. Prejudiciu de 200.000 euro

Astăzi, 27 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Maramureșean arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut și arestat preventiv pentru încălcarea unui ordin de protecție. Vineri 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au...

Impact între un autobuz și o autoutilitară pe centura Dej-ului. Un pasager a primit ajutor medical (foto)

În data de 31 august a.c., în jurul orei 06.10, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele cercetări...

Incendiu la manastirea Cășiel, anexe și chilii afectate! S-a cerut ajutorul pompierilor din Maramureș și Bistrița Năsăud

Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit luni la amiază pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe imobile din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.