Breaking news:

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare,...

Accident grav după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Trei persoane rănite (foto)

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă seara...

Primăria Cluj-Napoca dată în judecată de jurnaliştii clujeni

Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) a inițiat vineri, 17 mai 2019, o acțiune în instanță prin care urmărește obligarea Primăriei Cluj-Napoca să organizeze conferințe de presă conform legii 544/2001, „de regulă o dată pe lună”.

Demersul survine în contextul în care cea mai recentă conferință de presă organizată de instituția menționată a avut loc în data de 11.12.2017.

Menționăm că APPC a încercat o rezolvare amiabilă a acestei situații, prin transmiterea a două notificări către primărie, prin care s-a solicitat aceeași intrare în legalitate. Prima dintre ele a fost făcută încă din 2017, în data de 31 ianuarie, în vreme ce a doua a fost trimisă anul acesta în 15 aprilie. Notificările au rămas fără efect.

APPC consideră că utilizarea noilor mijloace de comunicare este binevenită, dar aceasta este o măsură complementară și nu suplinește necesitatea comunicării nemijlocite cu reprezentanții presei. Conferințele de presă presupun, prin natura lor, și întrebări spontane, legate de chestiuni care pot sau nu să convină organizatorilor, de aceea le considerăm cea mai eficientă modalitate prin care se poate realiza un dialog între administrație și presă, ca reprezentantă a intereselor legitime ale opiniei publice. Emisiunile radio sau TV (unde nu există o pluralitate media), comunicatele, mesajele pe rețelele sociale, newsletterele, briefingurile de la evenimente punctuale sau publicația „Jurnalul Municipal” nu pot substitui o conferință de presă, deoarece ele nu asigură transparența necesară, fiind instrumente unidirecționale, prin care se promovează aproape exclusiv „realizările” primăriei.

Considerăm că toți ziariștii clujeni interesați trebuie să aibă posibilitatea să obțină informații de la primărie în mod direct, într-un cadru oficial, iar acesta este conferința de presă organizată în mod regulat.”, a transmis APPC.

Articolul 41 din Legea 544/2001 prevede:

(1) Autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună, conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de interes public.
(2) În cadrul conferinţelor de presă autorităţile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informaţii de interes public. (subl. n)

Date fiind toate cele menționate anterior, APPC s-a adresat Tribunalului Cluj printr-o acțiune civilă în care cere obligarea primăriei la respectarea legii citate.
APPC anunță că va notifica toate instituțiile publice să respecte Legea 544/2001 cu privire la organizarea conferințelor de presă.

Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) activează din 2005 pentru creșterea gradului de profesionalizare al jurnaliștilor și a calității presei clujene. Ea are in prezent 56 de membri de la majoritatea institutiilor de presa clujene.

APPC editează de peste un deceniu Anuarul APPC, care reunește cele mai bune articole scrise în presa clujeană, iar din 2015 organizează „Gala Premiilor APPC”. În 2019, APPC a lansat seria de dezbateri profesionale Cluj Press Talks.

Recent

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare,...

Accident grav după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Trei persoane rănite (foto)

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă seara...

Le ascundeau pe malul Someșului – Un român și un italian săltați pentru trafic de droguri de mari risc (foto)

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj -...
spot_img

Nu rata

Rețea de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism destructurată de ofițerii de la crimă organizată. Victimele practicau prostituția în Germania (video)

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr,...

VINERI 13 pentru doi tineri din Satu Mare: Prinși în flagrant în timp ce voiau să vândă cu 15.000 de lei cristal unui ofițer...

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul...

Accident grav după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Trei persoane rănite (foto)

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă seara la un accident rutier petrecut pe raza localității Sânmărghita, în comuna Mica. La fața locului s-au...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.